T.O. Afganistan

Perioada: 2002 – 2021

Începută după atacurile de la 11.09.2001 din Statele Unite, operaţia militară din Afganistan reprezintă una din cele mai îndelungate şi ample desfăşurări de forţe din perioada ulterioară războiului rece.
În total, în Afganistan au participat peste 32.000 de militari români la
 
  • OPERAȚIA „ENDURING FREEDOM”
  • OPERAŢIA „INTERNATIONAL SECURITY ASSISTANCE FORCE”
  • OPERAȚIUNEA „RESOLUTE SUPPORT”
 
OPERAȚIA „ENDURING FREEDOM”

În Teatrul de Operații Afganistan, Operaţia sub denumirea de „Enduring Freedom” a fost declanşată pe 7 octombrie 2001, prin puternice raiduri aeriene şi incursiuni ale forţelor speciale americane. A continuat cu ofensiva forţelor terestre ale Coaliţiei şi a trupelor afgane antitalibane, care a contribuit la căderea capitalei Kabul, la 5 decembrie 2001, fiind instituit un guvern afgan interimar. Pentru normalizarea situaţiei, Consiliul de Securitate al ONU, prin rezoluţia nr.1386, a instituit misiunea ISAF – International Security Assistance Force/Forţa Internaţională pentru Asistenţă şi Securitate. Iniţial, mandatul misiunii a fost de şase luni, fiind apoi prelungit prin Rezoluţiile Consiliului de Securitate al ONU cu nr.1413 şi nr.1444 din 2002. Operaţia „ISAF”, condusă de NATO, avea ca principală misiune asigurarea securităţii în capitala Afganistanului, Kabul şi împrejurimile acesteia.
 
OPERAŢIA „INTERNATIONAL SECURITY ASSISTANCE FORCE” - ISAF

Prin Hotărârea nr. 38 din 21 decembrie 2001 – Parlamentul României a aprobat participarea României cu personal şi tehnică din Ministerul Apărării Naţionale la Forţa Internaţională pentru Asistenţă şi Securitate (ISAF) din Afganistan.

La 30 ianuarie 2002, Guvernul României aprobă finanţarea pregătirii şi participării ţării noastre la ISAF cu personal şi tehnică, pentru perioada 15.01 – 15.07.2002. Astfel, la  28 ianuarie 2002,  primii militari români care au plecat în misiune în Afganistan au fost cei din Plutonul de poliţie militară (25 militari), comandaţi de locotenentul Laurențiu IVAN şi cei din echipajul aeronavei C-130 Hercules. Transportul personalului, tehnicii şi materialelor s-a executat cu aeronava C-130 B, din dotarea Forţelor Aeriene Române. Partea română a angajat forţe încă de la începutul aceasteia (februarie 2002), constând într-o aeronavă de transport C-130 B Hercules, un pluton de poliţie militară, personal de stat major şi ulterior un detaşament de informaţii militare, o echipă de control trafic aerian şi militari în două echipe de reconstrucţie a provinciilor (PRT). Comandantul acestui prim detașament de militari dislocați la Kabul a fost numit locotenent-colonelul Gheorghiţă Teodorescu, ofițer de legătură al Armatei României la Comandamentul ISAF.
          
Urmare a angajamentelor asumate, contribuţia militară românească în cadrul acestei operaţii a crescut, în iulie 2002, când a fost dislocat la Kandahar primul batalion de infanterie al armatei noastre,  Batalionul 26 Infanterie „Neagoe Basarab”, sub comanda locotenent-colonelului Nicolae-Ionel Ciucă. Batalionul a reprezentat contribuția țării noastre  la Operaţia „Enduring Freedom” și a avut misiunea de a asigura paza şi securitatea Bazei Aeriene Kandahar.

Militarii batalionului au acţionat în condiţii fizice şi psihice grele pe durata misiunii. Misiunile de luptă executate, programul de instruire desfăşurat au dus la închegarea coeziunii de luptă a detaşamentului, menţinerea unui înalt standard al disciplinei, precum şi a unui moral ridicat. În urma executării misiunii de luptă din teatrul de operații Afganistan, prima dislocare a unei unități militare românești în afara teritoriului național  după Al Doilea Război Mondial, Batalionul 26 Infanterie avea să-și câștige supranumele „Scorpionii Roșii”.

La 10 iunie 2003, în cadrul Operației „Enduring Freedom”, era introdusă în Afganistan prima misiune de asistență militară desfășurată de Armata României, detașamentul „ANA TRAINING”, comandat de maiorul Mircea GOLOGAN, cu misiunea de a contribui la procesul de constituire și operaționalizare a noii Armate Naționale a Afganistanului.

În octombrie 2004, învestirea lui Hamid KARZAI în funcţia de preşedinte marca primele alegeri democratice organizate în Afganistan de la înlăturarea talibanilor de la putere. La aproximativ un an de zile (18.09.2005), populaţia afgană a fost chemată din nou la urne pentru a-şi desemna reprezentanţii în Parlament, moment important în istoria unei ţări măcinate de războaie de-a lungul mai multor decenii. Pentru buna desfăşurare a alegerilor, Alianţa a hotărât suplimentarea trupelor desfăşurate în Afganistan, România contribuind la această suplimentare, pentru perioada 10.08-10.11.2005, cu un batalion de infanterie (400 militari), același  Batalion 26 Infanterie Infanterie „Scorpionii Roşii”, comandat, de această dată, de locotenent-colonelul Gabriel TOMA.. Batalionul a avut ca principală misiune asigurarea unui climat de securitate pe timpul alegerilor în zona de responsabilitate, dar şi câştigarea încrederii populaţiei, chemată să participe la primele alegeri parlamentare democratice din această ţară.

În conformitate cu ordinul de operaţii al comandantului Comandamentului 2 Operaţional Întrunit, începând cu luna septembrie 2006, Batalionul 2 „Călugăreni”, sub comanda locotenent-colonelului Daniel Petrescu, care executa misiuni în cadrul „Enduring Freedom", a trecut în subordinea Regional Command South/ISAF şi a fost redislocat de la Kandahar la Qalat. Militarii Batalionului 2 Infanterie „Călugăreni” au executat misiuni în cooperare cu ANDSF şi ANP, pentru sprijinul eforturilor de a înfrânge forţele adverse şi pentru crearea unui mediu democratic sigur şi asigurarea libertaţii de miscare pe autostrada A1 în provincia ZABUL. Astfel pe lângă participarea cu personal de stat major în comandamentele ISAF a început şi participarea României în cadrul ISAF cu un batalion de infanterie.

În anul 2010, partea română a mărit contribuţia la un efectiv de aproximativ 1.600 de militari, prin introducerea celui de-al doilea batalion de manevră în provincia Zabul cu misiunea de patrulare şi asigurare a libertăţii de mişcare pe autostrada inelară A1 ce leagă capitala Kabul de oraşul Kandahar.

În anul 2011, România a  ridicat efectivele în Afganistan la aproximativ 1.900 militari, constând în principal din două batalioane de manevră, două detaşamente de informaţii militare, un detaşament de forţe speciale, un element de sprijin naţional, 4 structuri de consiliere tip OMLT, un detaşament de instructori pentru Armata Naţională Afgană şi personal de stat major. Suplimentarea contribuţiei Armatei României în 2011, faţă de 2010, a implicat:
  • preluarea rolului de naţiune - coordonatoare pentru conducerea Aeroportului Internaţional KABUL (KAIA Lead Nation) pentru un an (aprilie 2011 - aprilie 2012);
  • dislocarea de elemente ISR (un sistem UAV – 14 militari, 3 sisteme PGSS – Persistent Global Surveillance System – 18 militari);
  • dislocarea de instructori la diferite centre de instruire din cadrul Misiunii NATO de instruire în Afganistan (NTM-A);
  • dislocarea a 21 militari în cadrul Detaşamentului de forţe speciale.
Prin această contribuţie, România s-a menţinut pe poziţia a 4-a ca naţiune NATO participantă cu forţe la misiunea ISAF.

Majoritatea forţelor au fost dislocate în sudul Afganistanului (provincia Zabul). Pe lângă acestea, unele forţe (structuri de informaţii, forţe pentru operaţii speciale, personal de stat major, structuri de sprijin, control aerian) au fost dislocate în Kabul, Bagram şi Kandahar.

Începând cu luna aprilie 2011, România a preluat comanda Aeroportului Internaţional din Kabul pentru o perioadă de 1 an de zile.

Pentru anul 2012 a fost planificat un număr de 1.945 militari, diferenţele faţă de anul 2011 fiind următoarele:
  • Dislocarea pentru 6 luni, la solicitarea Alianţei Nord-Atlantice, a detaşamentului românesc (60 militari) din cadrul Modulului dislocabil de Comunicaţii şi Informatică al NATO (DCM), în primul semestru al anului 2012;
  • Încheierea, în aprilie 2012, a misiunii asumate de România de conducere a Aeroportului Internaţional Kabul, a condus la reducerea efectivelor dislocate în Afganistan cu 75 militari, începând cu 30 aprilie 2012;
  • Reorientarea efectivelor OMLT către echipe de mentorizare - MAT (Military Advisor Team) în scopul operaţionalizării structurilor armatei afgane;

În luna ianuarie 2012, a fost aprobată „Concepţia privind diminuarea graduală a contingentului naţional din Teatrul de operaţii Afganistan şi încheierea participării la operaţia NATO „Forţa Internaţională de Securitate şi Asistenţă”, document  care a asigurat  cadrul pentru planificarea şi coordonarea continuării misiunii, reconfigurării şi repatrierii forţelor româneşti din Afganistan la Operaţia ISAF.

În anul 2013, procesul de redislocare a contribuţiilor naţionale din această operaţie s-a realizat prin diminuarea efectivelor, încheierea misiunii unor structuri şi reorientarea unor efective spre alte contribuţii, astfel:
  • continuarea efortului de diminuare a efectivelor Batalionului 1 Manevră (B.1 Mv.) de la 520 la 400 militari, concomitent cu reorientarea a 120 de militari către Compania de protecţie a forţei din zona de apărare terestră apropiată a aeroportului Kandahar/KAF GDA FP;
  • diminuarea efectivelor Batalionului 2 Manevră (B. 2 Mv.), de la 627 la 520 militari, care s-a finalizat în luna februarie 2013, odată cu rotirea batalionului;
  • diminuarea cu 12 instructori NTM-A, prin încheierea misiunii unor echipe şi reorientarea unor contribuţii;
  • încheierea misiunii B1 Mv la sfârşitul lunii iunie 2013.

În vara anului 2014, al doilea batalion reduce ritmul operaţional în perioada premergătoare turului doi al alegerilor prezidenţiale din Afganistan (14.06.2014) şi predă aria de responsabilitate către forţele de securitate afgane şi începând cu data de 03.07.2014, s-a executat repatrierea graduală a personalului TF 20, atât cu aeronave C-17, prin programul SAC HAW PAPA, cât şi cu aeronave naţionale C-130 (SMFA). Această activitate s-a încheiat la data de 18.07.2014.
 
OPERAȚIUNEA „RESOLUTE SUPPORT” - RSM

RESOLUTE SUPPORT MISSION (RSM) a reprezentat o misiune de pace, având ca obiective instruirea, consilierea şi asistenţa Train, Advise and Assist (TAA) instituţiilor şi forţelor naţionale de apărare şi securitate afgane (Afghan National Defense and Security Forces & Institutions - ANDSFI) şi, în acelaşi timp, protecţia forţelor proprii.

România s-a prezentat ca un aliat cu o participare semnificativă în RSM (începând cu ianuarie 2015) având dislocaţi, aproximativ 615 militari.

Structurile militare româneşti şi personalul de stat major au fost implicate în acţiuni de instruire şi consiliere a ANDSF, protecţia forţei, informaţii militare, operare aeroportuară, poliţie militară, operaţii informaţionale/psihologice şi sprijin logistic, contribuind la creşterea credibilităţii, capabilităţii şi sustenabilităţii ANDSF, sprijinind astfel guvernul afgan în combaterea activităţilor teroriste şi asigurarea cadrului de dezvoltare economică şi evoluţie democratică a acestei ţări.

Participarea la Misiunea Resolute Support-RSM, din TO Afganistan a reprezentat principalul efort al contribuţiei Armatei României la operaţii şi misiuni în afara teritoriului statului român.

În scopul instruirii, consilierii şi asistenţei Forţelor Naţionale Afgane de Securitate, asigurării protecţiei forţei pentru Baza Aeriană Kandahar (KAF) şi a sprijinului logistic al forţelor naţionale participante, MApN contribuie la RSM cu un număr total de 615 militari. Contingentul românesc a cuprins:  1 batalion de protecţie a forţei pe baza aeriană Kandahar, 1 detaşament protecţia forţei Bagram, 1 detaşament de instructori  forţe pentru operaţii speciale, 2 detaşamente PM, 1 echipă consiliere şi asistenţă la nivel instituţional (MAG-D),  echipe HUMINT şi CI, 1 echipă operare aerodrom HKIA, personal medical în cadrul spitalului ROLE 2/HKIA, 1 echipă consilieri în TAAC S, 1 echipă consilieri în TAAC W, personal de stat major în comandamentele RS şi 1 element naţional de sprijin.

Decizia președintelui Joseph BIDEN, anunțată în data de 14.04.2021, de a retrage forțele SUA din TO Afganistan și de încheiere a misiunii „Resolute Support” până la 11 septembrie 2021, a impus accelerarea procesului de planificare desfășurat la nivelul RSM – Orderly Retrograde, 74 Days.
Comandantul RSM, gl. (SUA) Scott MILLER, și-a anunțat intenția de a finaliza retragerea ordonată a forțelor Coaliției din Afganistan, nu mai târziu de 04.07.2021. Astfel, la mijlocul lunii aprilie 2021, la nivelul RSM exista o variantă în lucru a unui plan de retragere ordonată în 74 de zile, o stare finală stabilită de președintele SUA (11 septembrie 2021) și o intenție clară a comandantului RSM de retragere până la 04.07.2021.

În data de 20.04.2021, comandantul CFI a emis Ordinul pentru extracția contingentului național din teatrul de operații Afganistan „Safe Return – A” prin care a ordonat repatrierea forțelor românești dislocate în CJOA-A, în condiții de securitate și în deplină sincronizare cu planul de închidere a misiunii „Resolute Support”.

Activitatea planificată s-a finaliza la finalul lunii iunie, 2021, marcând astfel încheierea onorabilă participării Armatei Române la cea mai importantă misiune după terminarea celui de-al doilea război mondial.

Pentru execuția Ordinului de operații „Safe Return-A” au fost necesare 12 misiuni de transport aerian, din care 3 cu aeronave C-17 asigurate de USCENTCOM, 7 cu aeronave C-17 asigurate de HAW Papa și una cu o aeronavă C-130 din resursa națională. Astfel, la finalul misiunii Armatei României în TO Afganistan, au fost extrași în siguranță 615 militari și 59 paleți (AFP)/135,7 tone de echipamente și materiale.
 
În cei 19 ani de participare cu structuri militare în acest teatrul de operații Afganistan au fost dislocaţi peste 32.000 de militari români (37 de rotații de căte 6 luni). Din aceștia,  27 militari şi-au pierdut viaţa.

Revista "19 ani de Afganistan"